vineri, 15 noiembrie 2013

No makeup look

Frumusetea si naturaletea ta sunt adesea puse in evidenta cand esti mai putin machiata, machiajul minimalist adaugand doar un strop de stralucire. Un machiaj sumar aduce cu sine evidente avantaje: mai putini bani destinati achizitiei de produse cosmetice, o piele mai sanatoasa si mai putin timp alocat machiajului.
Machiajul „no make-up" e intotdeauna in voga, indiferent daca mergi la servici, la o intalnire cu fetele sau la cumparaturi. Citeste in continuare care sunt pasii pentru un machiaj subtil, dar eficient:
Pasul 1. Iubeste-ti pielea, avand mare grija de ea. Pielea curata si sanatoasa iti va da incredere in tine, reducand totodata nevoia de a folosi o cantitate prea mare de fond de ten ori anticearcan. Din reviste ori pe internet pot citi despre ingrijirea pielii, pentru a-ti forma o rutina care sa includa curatare zilnica, exfoliere de doua ori pe saptamana, hidratare in fiecare zi si masti de infrumusetare saptamanale. Evita produsele agresive cu pielea, mergand pe variante cat mai naturale, pentru a preveni uscarea sau iritarea tenului.
Inainte de aplicarea oricarui machiaj, foloseste o crema hidratanta.
Pasul 2. Anticearcan. Foloseste-l pentru a acoperi zonele cu imperfectiuni si a camufla cearcanele. Iti recomandam sa folosesti anticearcanul doar unde este nevoie, nu pe toata fata. Cheia este sa fie in ton cu nuanta pielii tale. Daca nu este, afla aici cum poti remedia situatia.
Pasul 3. Obrajii. Daca ai obrajii imbujorati in mod natural, poti sari peste acest pas. Altfel, adauga-le culoare folosind fard de obraz. In egala masura poti merge pe varianta de crema, aplicand-o cu degetele.
Pasul 4. Mascara. Curbandu-ti genele, vei avea un aer proaspat si tineresc. Un strat, maxim doua de mascara. Iti va face ochii sa para mai mari si mai luminosi, alungind si dand volum genelor. Multe fete spun ca mascara este cel mai important si de efect produs din geanta lor, pe buna dreptate. Cum se aplica corect mascara ? Gasesti aici.
Pasul 5. Rujul. De preferat cu nuanta mai inchis decat buzele tale. Merge la fel de bine si glossul. Este extrem de important sa iti mentii buzele hidratate, aplicand seara la culcare un balsam de buze, pentru a evita uscarea sau craparea lor, mai ales in sezonul rece.
Machiajul „no make-up" creeaza terenul perfect pentru scoaterea in evidenta a accesoriilor, cum sunt cerceii mai deosebiti, ochelarii cu rame colorate ori groase sau pentru a avea unghiile date cu oja intens colorata.
Gata. Ai vazut ? Acesta este machiajul „no make-up".

luni, 1 iulie 2013

Machiajul LUI!




Pozele si filmuletele de la nunta ta sunt marturii vii ale celor mai frumoase clipe petrecute alaturi de jumatatea ta si de cei dragi tie. Da, tu radiezi de fericire si frumusete, rochia, parul, machiajul, florile toate sunt parca intr-o armonie perfecta. Te simti cea mai speciala. Ti-ai planificat din timp ziua nuntii tale dar oare n-ai uitat sa-ti programezi viitorul sot pentru machiaj? Da ai vazut bine! In ziua nuntii nu doar mireasa isi doreste sa arate impecabil dar si mirele. Pe langa un costum bine ales, accesorii asortate, o tunsoare impecabila si o manichiura perfecta , mirele poate opta si pentru machiaj in ziua nuntii. Desi machiajul este considerat in prezent a fi in general apanajul femeilor, nu vad de ce nu ar beneficia de avantajele infrumusetarii pe aceasta cale si barbatii.

Nu te speria nu vom folosi farduri, sclipici sau ruj dar cu siguranta putem acoperi cearcanele din cauza emotiilor ce l-au macinat pana in ziua nuntii, putem acoperi micile imperfectiuni, ne putem asigura ca sprancenele sunt uniforme, ca in poze va avea un look fresh, natural.

Cum obtinem asta? Prin cativa pasi simpli. Dupa aplicarea unei baze de machiaj potrivite tenului, se face machiaj corector pentru eventualele probleme, se acopera cearcanele , se retuseaza sprancenele-aici trebuie tinut cont de faptul ca unul dintre atributele barbatiei sunt sprancenele mai stufoase, deci chiar nu este cazul a fi pensate “cu colt”, arcuite excesiv. Un strat fin de fond de ten pentru a egaliza corectoarele initiale si un strat si mai fin de pudra translucenta pentru fixare, vor fi suficiente pentru a capata un aspect ingrijit.



Si gata, mirele este gata de poze!

Tu cum alegi nuanta rujului?




Daca in privinta fardului de obraz lucrurile sunt destul de simple pentru ca nu ai o multitudine de culori din care sa poti alege, daca rimelul iti ofera la fel posibilitati limitate in ceea ce priveste culoarea si mai multe legate de volum sau definire, cea mai grea se dovedeste alegerea rujului potrivit. Cand vine vorba de machiaj, alegerea culorilor este elementul care face diferenta intre un machiaj reusit si unul excelent. Iar pentru ca buzele sunt intotdeauna in centrul atentiei, nuanta rujului este deosebit de importanta.

Rujul ales trebuie sa te avantajeze, sa scoata in evidenta forma buzelor, sa estompeze buzele groase sau sa le dea volum celor subtiri.

Cel mai important lucru pe care trebuie sa il identificam atunci cand alegem culorile pe care le vom folosi (in machiaj, coafura, vestimentatie, accesorizare) este nuanta tenului. Daca pigmentul fetei este rece (roz), se vor alege culori reci (fard de ochi, obraz, ruj, fond de ten, pudra, mascara) iar daca pigmentul fetei este cald (galben, bej, cafea), se vor alege culori calde (fard de ochi, obraz, ruj, fond de ten, pudra, mascara)

Daca ai un ten cald iti recomand nuante mai intense ale blush-ului (de evitat tonurile opace, inghetate), nuante bazate pe rosu-potrocaliu (piersica). Daca ai un ten rece atunci culori care contin nuante de albastru, roz, mov, burgundy sunt cele mai potrivite pentru tine.

Un alt criteriu in alegerea rujului este lumina in care vei purta rujul. De exemplu, intr-o lumina rece (neon, lumina artificiala), tonurile rujului nu trebuie sa fie prea albastrui, in timp ce in lumina calda trebuie sa te feresti de tonurile prea portocalii.


Tu ce nuanta de ruj folosesti?

marți, 11 iunie 2013

Waterproof!

Machiajul rezistent la apa este un must have in trusa mea. Produsele au texturi diferite si rezistente.
Machiajul de mireasa il realizez de obicei cu ajutorul acestor produse sau folosesc o solutie speciala de transformare a fardului pudra in waterproof.
De aceasta data am acceptat provocarea de a testa "for real " cat de rezistent e machiajul la... o vizita la piscina:)
Roxana a fost incantata de rezistenta machiajului (desi parea sceptica la inceput), ca sa nu mai povestim de intensitatea mare a culorilor !
Personal prefer aceste texturi in locul acuarelelor sau a fardurilor pe baza de apa in machiaj. E adevarat ca se lucreaza putin mai greu cu ele, insa odata ce ai deprins tehnica devii dependent :)


vineri, 24 mai 2013

Cum să fii frumoasă în fiecare zi!



Frumuseţea ta este unică, precum visurile tale. Atunci când arăţi bine, te simţi bine. Iar atunci când te simţi bine, eşti mult mai aproape de îndeplinirea visurilor. Munca mea în calitate de make-up artist  începe de la visurile tale. Ele reprezintă inspiraţia mea.
Cum reușești să  arăți bine și să te simți frumoasă?
Simplu, prin câțiva pași :îngrijire constantă a pielii, protecție solară, produse calitative, informații corecte și de ce nu, tendințe. Îngrijirea constantă a pielii constă în demachiere, tonifiere și hidratare și odată pe săptămână exfoliere și hidratare intensă.
Ce trebuie să știi despre machiaj!
Machiajul profesional pune în valoare trăsăturile.
Machiajul reflectă personalitatea ta .
Machiajul se adaptează în funcție de : vârstă, momentul zilei, ținută, astfel încât să creezi un look întreg .
Nu uitați când vă machiați să țineți cont de tipul de lumină în care veți sta(fie natural fie artificială). Machiajul văzut în lumină naturală trebuie să fie natural, transparent cu texture mate, culori pastelate sau neutre și să folosiți o cantitate foarte mică de produs. Machiajul văzut în lumină artificial trebuie să fie natural sau cu acoperire medie, texture mate, irizante sau sidefate, culorile pe care le folosiți trebuie să fie de o intensitate medie sau mare. 
Și tu poți fi frumoasă în fiecare zi !